STARE DE ALERTĂ. Cât de mari sunt amenzile care pot fi acordate în următoarea perioadă

STARE DE ALERTĂ. Cât de mari sunt amenzile care pot fi acordate în următoarea perioadă
AMenzile în starea de alertă. Foto: Facebook
Publicat: 14/05/2020, 14:11
Actualizat: 06/04/2021, 23:47

Amenzile care pot fi acordate în perioada stării de alertă variază între 500 și 15.000 de lei,  acestea putând fi plătite pe jumătate în termen de 15 zile. 

Legea adoptată miercuri de Camera Deputaților precizează faptele a căror săvârșire constituie contravenție, precum și amenzile pentru fiecare contravenție în parte.

Cel mai devreme vom intra în stare de alertă luni, 18 mai.

Contravențiile și amenzile în starea de alertă 

Potrivit Art. 60, acțiunile considerate infracțiuni în starea de alertă și care sunt pedepsite cu sancțiuni contravenționale sunt:

a) neluarea de către conducătorii serviciilor de asistență socială, a măsurilor stabilite conform art.5 alin.(2) lit.e), referitoare la adaptarea programului de lucru sau la permanentizarea activității – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei

b) neluarea de către conducătorii autorităților sau instituțiilor la nivelul cărora sunt constituite centrele operative pentru situații de urgență, a măsurilor pentru permanentizarea activității acestora, conform art.5 alin.(2) lit.f) – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei

c) neexecutarea măsurilor stabilite conform art.5 alin.(3) lit.a), referitoare la evacuarea temporară a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată, de către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate să pună în aplicare aceste măsuri – amendă de la 500 lei la 2.500 lei

d) împiedicarea de către orice persoană fizică, a executării măsurilor de evacuare temporară a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată, stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.a) – amendă de la 500 lei la 2.500 lei

e) împiedicarea de către orice persoană fizică, a distribuirii ajutoarelor de primă necesitate pentru persoanele și animale afectate, stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.b) – amendă de la 500 lei la 2.500 lei

f) neefectuarea lucrărilor stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.c), referitoare la modificarea de urgență a mediului înconjurător și infrastructurii, de către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate prin hotărâri ale comitetelor pentru situații de urgență să pună în aplicare aceste măsuri – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei

g) împiedicarea de către orice persoană fizică, a efectuării lucrărilor stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.c) , referitoare la modificarea de urgență a mediului înconjurător și infrastructurii – amendă de la 500 lei la 2.500 lei

h) nerespectarea de către persoanele fizice, a măsurilor individuale de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.d) – amendă de la 500 lei la 2.500 lei

i) nerespectarea de către persoanele fizice, a măsurilor de izolare la domiciliu stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.d) – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei

j) nerespectarea interdicțiilor stabilite conform art. 5 alin.(4) lit.a), de a organiza mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri, în spații deschise, ori întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise – amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei

k) participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spații deschise, ori la întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise, interzise în conformitate cu art.5 alin.(4) lit.a) – amendă de la 500 lei la 2.500 lei

l) desfășurarea de către organizatori, a unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, ori a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise, cu nerespectarea măsurilor stabilite conform art. 5 alin.(4) lit.a) – amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei

m) circulația persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile și, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă potrivit art. 5 alin.(4) lit.b) – amendă de la 500 lei la 2.500 lei

n) nerespectarea de către persoanele fizice, a interdicției de ieșire din zonele stabilite în conformitate cu art. 5 alin.(4) lit.c), sau încălcarea intervalelor orare în care este permisă ieșirea din aceste zone – amendă de la 500 lei la 2.500 lei

o) nerespectarea de către persoanele fizice, a interdicției de ieșire din clădirile, localitățile sau zonele geografice în care a fost instituită carantina potrivit art. 5 alin.(4) lit.c) – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei

p) nerespectarea de către operatori, a măsurilor stabilite potrivit art. 5 alin.(4) lit.d), referitoare la restrângerea sau interzicerea transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul ori încălcarea intervalelor orare în care acestea sunt permise – amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei

q) nerespectarea de către conducătorii instituțiilor sau operatorilor economici, a condițiilor stabilite potrivit art. 5 alin.(4) lit.f), referitoare la desfășurarea activității acestor instituții sau operatori economici – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei

r) nerespectarea de către conducătorii instituțiilor sau operatorilor economici, a măsurilor stabilite potrivit art. 5 alin.(4) lit.f), referitoare la suspendarea temporară a activității acestor instituții sau operatori economici – amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei

s) neefectuarea lucrărilor pentru demolarea parțială sau totală a unor construcții, instalații sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantații sau păduri, de către persoanele fizice sau juridice ori de către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate potrivit art. 5 alin.(4) lit.g) – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei

ș) împiedicarea de către orice persoană fizică, a efectuării lucrărilor pentru demolarea parțială sau totală a unor construcții, instalații sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantații sau păduri, stabilite potrivit art. 5 alin.(4) lit.h) – amendă de la 500 lei la 2.500 lei

Termen pentru plata amenzilor

Amenzile se pot plăti la jumătate din suma aplicată (nu jumătate din minim) în termen de 15 zile, potrivit legii votate:

(1) Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator pentru contravenţiile prevăzute de lege.

(2) Sumele provenite din amenzile aplicate pentru contravenţiile prevăzute de prezenta lege se fac venit integral la bugetul de stat.

Cine poate acorda amenzi

Art.62 – (1) Constatarea contravențiilor prevăzute la art.60 și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art.61 se fac de către subofițeri și ofițeri de pompieri și protecție civilă cu atribuții de îndrumare, control și constatare, anume desemnați de inspectorul general.

(2) Constatarea contravențiilor prevăzute la art.60 și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art.61 se fac de către:

a) inspectorii de muncă, pentru contravențiile prevăzute la art.60 lit.a), q) și r);

b) personalul de control din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, precum și subofițerii și ofițerii de pompieri și protecție civilă, pentru contravențiile prevăzute la art. 60 lit. b), c), d), e), f), g), h), i), j), k), l), m), n), o), s), ș) și t);

c) agenții și ofițerii de poliție, subofițerii și ofițerii de jandarmi, polițiștii locali, pentru contravențiile prevăzute la art. 60 lit. d), e), g), h), i), j), k), l), m), n), o), r) și ș);

d) personalul direcțiilor de sănătate publică, pentru contravențiile prevăzute la art. 60 lit. h) și i);

e) personalul desemnat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, pentru contravențiile prevăzute la art. 60lit. p);

f) agenții și ofițerii de poliție rutieră, pentru contravențiile prevăzute la art. 60 lit. p), referitoare la transportul rutier.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Lumea spionajului, contrariată de alegerea lui Trump pentru şefia serviciilor secrete. Cine este Tulsi Gabbard
Doi concurenți s-au logodit în secret, chiar în timpul filmărilor Asia Express 😲 Abia acum...
FOTO. Cum arată femeia cu care toți bărbații vor să aibă o relație
Putea fi salvat adolescentul care a murit așteptând o ambulanța? Chirurg pediatru: „Nu mai e...
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu: "Copiii nu vor să o vadă:...
Un pescar din Norvegia a prins din greșeală un submarin american: „L-a târât trei kilometri”
Joe Biden i-a cerut lui Trump să continue sprijinul militar pentru Ucraina. Răspunsul dat de...
Adriana Bahmuțeanu, citată de DGASPC, după ce copiii ei au refuzat să părăsească vila lui...
SOMODIETA, dieta inventată de Adelina Pestrițu! Așa se menține într-o formă de zile mari
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire....
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Românii care vor primi a doua pensie în luna decembrie 2024. Anunțul făcut de Casa...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Cum semnalizezi și încadrezi pe bandă dacă virezi STÂNGA la giratoriu?
Încă doi români au fost identificaţi ca fiind morţi în urma inundaţiilor din Spania
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
Cerere nebună în căsătorie pentru Teo Trandafir: „Mi-a pus banii pe piept. Erau atât de...
Alt copil lăsat să moară la spital! Scandalul din Sistemul de Sănătate ia amploare
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius...
Cine este Mihaela Prigoană, văduva lui Silviu Prigoană. Omul de afaceri s-a căsătorit cu frumoasa...
Silviu Prigoană nu a reușit să își salveze mama, în ciuda încercărilor sale! Omul de...
Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au arătat cămara cu provizii de iarnă. Polemică aprinsă în...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Test de cultură generală. Ce pățești dacă înghiți guma de mestecat?